Semnificaţii şi tradiţii legate de sărbătoarea Paştelui

Lumânarea

   În noaptea de Înviere, credincioşii care merg la biserică au grijă să vină cu lumânări pentru „a lua lumină”. Din candela aflată pe Sfânta Masă, preotul aprinde o lumânare, apoi, ieşind la credincioşi, le adresează chemarea: „Veniţi de primiţi lumina!” Astfel, în noaptea Învierii, toate lumânările aprinse din biserică, pe care creştinii le ţin în mâini pe toată durata slujbei, sunt, de fapt, o singură lumină, Lumina lui Hristos care luminează tuturor. Aceasta este dusă de fiecare la casa sa. Mulţi creştini păstrează restul de lumânare rămasă nearsă din noaptea Învierii şi o aprind în cursul anului în timp de furtună sau în cazul în care au un mare necaz în casă. Se poate folosi şi la primirea Sfintei Împărtăşanii.

   Lumânarea este nelipsită la slujbele bisericeşti. Potrivit rânduielilor liturgice, nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie dacă nu sunt lumânări aprinse. Aceasta înseamnă că lumânarea nu este un simplu obiect de decor, ci îndeplineşte un rol important în viaţa creştină. Înainte de toate, lumânarea aprinsă iradiază lumină, luminează, ceea ce trimite cu gândul la Dumnezeu Însuşi, despre care Sfânta Scriptură ne spune că este Lumina (1 Ioan 1,5).
De asemenea, lumânarea care arde este „vie”. Flacăra este într-o continuă mişcare, iar ceara se consumă încet,

încet. Este simbolul jertfei, care presupune ardere pentru Dumnezeu şi pentru semeni, dăruire de sine. Lumânarea ne aminteşte, astfel, că viaţa noastră trebuie să fie o jertfă, că a înainta pe calea mântuirii înseamnă, de fapt, asumarea jertfei.

   În acelaşi timp, semn al jertfei curate pe care omul o aduce lui Dumnezeu, lumânarea însăşi trebuie să fie curată. Se cuvine ca lui Dumnezeu să-I oferim nu atât ceea ce este mai scump, cât ceea ce este mai valoros, de cea mai bună calitate, ca răspuns faţă de bunătăţile pe care El le revarsă permanent asupra noastră. De aceea, ar fi bine ca omul să nu folosească orice fel de lumânare, ci numai pe cea din ceară de albine. Aceasta nu întâmplător, deoarece albina rămâne pururea fecioară, iar ceara produsă de ea reprezintă materia cea mai pură. Este un lucru intuit şi de credincioşi care se străduiesc ca, cel puţin de Paşti, să aibă lumânări din ceară curată.

   Mielul pascal

   Tradiţia moştenită din moşi strămăşi în ţara noastră este ca masa din zilele Paştilor să conţină preparate din carne de miel, încât aproape nu poate fi gândită această sărbătoare separată de mielul sacrificat cu acest prilej.
Dacă, astăzi, sacrificarea mielului de către creştini nu mai este un act de cult, în timpul Vechiului Testament aceasta reprezenta actul central al Paştelui iudaic. Înaintea trecerii prin Marea Roşie, deci a eliberării din robia egipteană a poporului evreu, Dumnezeu a instituit, prin Moise, sărbătoarea Paştilor. În ziua de 14 nissan (aprilie), fiecare familie iudaică a sacrificat un miel pe care l-a mâncat fript pe foc, cu azimă (pâine nedospită) şi ierburi amare. Cu sângele mielului au fost unse uşile caselor, astfel încât, atunci când moartea a lovit pe cei întâi născuţi ai egiptenilor, copiii evreilor au scăpat cu viaţă. Astfel, pentru poporul evreu, Paştile şi tăierea mielului pascal însemnau amintirea salvării minunate din robia egipteană şi începutul unei vieţi în libertate. Mielul trebuia să fie de un an şi integru, să nu aibă nici o meteahnă.

    De ce a fost ales acest animal şi nu altul? Pentru că mielul, prin chipul lui, exprimă blândeţea şi nevinovăţia. În Noul Testament, Hristos foloseşte deseori, în parabolele Sale, mielul sau oaia pentru a-i desemna pe cei drepţi – în opoziţie cu caprele, chipul celor răi.
Imaginea mielului este folosită, apoi, de către profeţii Vechiului Testament pentru a-L descrie pe Mesia, pe Mântuitorul Hristos. De exemplu, Isaia, vorbind despre Patima Lui spune: „ca un miel spre junghiere s-a adus…” (Is. 53, 7).

   Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Prin Jertfa Sa cea de bunăvoie, a scos pe om din robia păcatului şi a morţii, deschizând din nou calea spre unirea cu Dumnezeu. Având în Iisus Hristos adevărata jertfă, creştinii nu mai sunt nevoiţi să jertfească miei sau alte animale. Tot ceea ce au de făcut este să se străduiască să devină părtaşi Jertfei lui Hristos, păstrată şi descoperită în dumnezeiasca Liturghie.

   Ouăle roşii

   Ouăle roşii nu lipsesc de Paşti de pe masa creştinilor, dar nici din biserică, unde sunt aduse pentru a fi binecuvântate la sfârşitul slujbei de Înviere. În perioada pascală, creştinii ciocnesc ouă roşii, rostind unii către alţii: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”

   Originea colorării ouălor se pierde în negura epocii precreştine, din timpul când anul nou se serba la echinocţiul de primăvară. Ele erau date în dar, ca simbol al echilibrului, creaţiei şi fertilităţii. Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor, fiind păstrat până în zilele noastre.
Oul roşu simbolizează Învierea Domnului. După cum puiul de găină sparge coaja oului şi iese la viaţă, aşa şi Hristos, sfărâmând porţile iadului, a ieşit din mormânt devenind începătură a învierii oamenilor, garanţia învierii tuturor.

   Tradiţia a păstrat mai multe legende care leagă ouăle roşii de Patimile şi Învierea Domnului. Una dintre ele spune că pietrele cu care l-au bătut evreii pe Hristos, lovindu-se de El, s-au transformat în ouă roşii. Potrivit unei alte legende, după ce a fost răstignit Mântuitorul, cărturarii şi fariseii au făcut un ospăţ de bucurie. În timp ce mâncau, unul dintre ei a spus în batjocură: „când va învia cocoşul acesta pe care îl mâncăm, iar ouăle acestea fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus”. Nu a terminat însă bine de rostit aceste cuvinte că ouăle au devenit roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.

   Pasca

   Pasca este un cozonac special care se coace de către gospodinele creştine numai o dată pe an, de Sfintele Paşti. Ea are formă rotundă, amintind de coroana lui Hristos, sau dreptunghiulară, asemănătoare mormântului în care a fost aşezat. La mijloc are imprimată o cruce, iar pe margini este împodobită cu aluat împletit.

   O legendă din Bucovina spune că pasca se face de pe vremea când umbla Iisus cu ucenicii Săi prin lume. Poposind la un gospodar, la plecare, acesta le-a pus de mâncare în traiste. Oprindu-se într-o pădure, apostolii l-au întrebat pe Iisus când va fi Paştile, iar El le-a răspuns că Paştile va fi atunci când vor găsi pâine de grâu în traiste. Cum gospodarul la pusese tocmai pâine de grâu, atunci a fost Paştile.

   Iepuraşul aducător de ouă

   Iepuraşul de Paşti este o inovaţie recentă care tinde să câştige tot mai mult teren chiar şi în spaţiul creştin. Simbolul este unul păgân, legat de Eastre, zeiţa fertilităţii la anglo-saxoni. Întrucât sărbătoarea păgână dedicată zeiţei Eastre avea loc primăvara, după încreştinare, lumea anglo-saxonă a transferat numele acesteia Paştelui creştin, devenind Easter. Simbolul iepuraşului aducător de ouă a fost dus de emigranţii germani America. De aici s-a răspândit apoi în majoritatea ţărilor creştine.

   Astăzi, iepuraşul de Paşti are, mai ales, o trăsătură comercială: este cel în numele căruia se oferă cadouri. Un fel de Moş Crăciun al primăverii. Euforia cadourilor „datorate” iepuraşului de Paşti, lasă pe un plan secundar temelia pe care se zideşte însăşi credinţa creştină: Învierea Domnului. Oamenii ajung să se preocupe de o mulţime de lucruri drăguţe la prima vedere, dar care nu îi şi vindecă de problema esenţială – moartea – pe care, numai uniţi cu Hristos cel Înviat, o pot depăşi.

23 apr. 2011 de Adrian Dobreanu Categorii: Uncategorized Lasă un comentariu

Învierea Domnului (Paştele)

Praznicul Învierii reprezintă biruinţa Domnului nostru Iisus Hristos asupra morţii, iar de roadele acestei Învieri se bucură întreaga umanitate, căci prin Botez noi toţi suntem eliberaţi din robia păcatului originar. Pana la întruparea lui Iisus Hristos, toţi morţii – drepţi sau păcătoşi – de la Adam şi până atunci mergeau în iad. Dupa Învierea Domnului Raiul devine locul şi starea drepţilor, iar iadul, exclusiv, locul şi starea păcătoşilor. Pentru aceasta, în icoana Învierii care există în Biserica Ortodoxă este pictată ieşirea din iad a lui Adam şi Eva, însoţiţi de toţi drepţii Vechiului Testament.Dacă praznicul Naşterii Domnului este, prin excelenţă, o sărbătoare a bucuriei şi a familiei, Învierea Domnului este sărbătoarea transcendenţei, care ne detaşează de lumea aceasta materială şi ne deschide o perspectivă nouă, o fereastră spre veşnicia nematerialnică, făgăduită celor care vor nădăjdui întru Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Învierea Domnului (Paştele) este fundamentul credinţei, învăţăturii şi spiritualităţii creştine, căci „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15,14)”, spune Sfântul Apostol Pavel.

Importanţa sărbătorii Învierii Domnului

   Învierea Domnului este un eveniment central şi unic în istoria lumii, dar depăşeşte şi redefineşte această istorie, cu toate că actul în sine este cât se poate de real sau „palpabil”, realitatea istorică a acestuia fiind întărită de apariţiile lui Iisus Hristos după Înviere.
În plan istoric, Învierea lui Hristos izvorăşte fiinţei umane un curaj de nebănuit. După evenimentele cutremurătoare ale răstignirii, morţii şi îngropării, ucenicii Săi se aflau într-o stare de lipsă a păcii şi de frică. Stăteau închişi de frica iudeilor, iar Iisus Hristos Cel Înviat „a venit şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă!… Şi, suflând asupra lor, le-a zis: Luaţi Duh Sfânt” (Ioan XX, 19, 22). De acum înainte întru nădejdea Învierii lui Hristos creştinii nu vor mai experimenta sentimentul de frică de moarte, de singurătate sau deznădejde, conştientizând Pacea permanentă a Duhului Sfânt prin post şi rugăciune, dar şi Curajul mântuitor al Învierii, căci ne socotim a fi „morţi păcatului (trupeşte), dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 11).

   Ca şi creearea lumii, tot astfel şi Învierea lui Iisus Hristos este un fapt istoric dar depăşeşte istoria şi puterea umană de înţelegere căci este un act care ţine de puterea dumnezeiască şi nu se datoreazã vreunei puteri din natura omenească sau din mediul înconjurător. Deşi este atestată prin numeroase mărturii cuprinse atât în Sfânta Scriptură, cât şi în Sfânta Tradiţie – transmise prin „viu grai” – Învierea Domnului rămâne o taină mai presus de mintea şi cugetul omenesc, cuprinsă şi experimentată prin credinţă.
Actul de credinţă îsi păstrează şi în acest caz rolul hotărâtor căci în forma actuală de existenţă nu ne putem apropia de lucrările şi de prezenţa lui Dumnezeu prin vedere sau prin constatare tangibilă, dar le putem experimenta sau împropria prin lucrarea harului Duhului Sfânt în Biserică. De aceea, praznicul Învierii Domnului capătă sens şi se actualizează permanent în spaţiul divin-liturgic al Bisericii. Prin participarea la sfintele slujbe din Săptămâna Mare suferim împreună cu Hristos pentru ca să ne bucurăm împreună cu El prin Înviere.

23 apr. 2011 de Adrian Dobreanu Categorii: Uncategorized Lasă un comentariu

Cuvinte pastorale către credincioşi : Moarte şi înviere împreună cu Hristos

În Pastorala la sărbătoarea Învierii Domnului, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, îndeamnă la bucurie şi la trăiri duhovniceşti, acum, la cea mai mare sărbătoare a creştinilor, „sărbătoarea sărbătorilor”. „De Sfânta şi Marea Sărbătoare a Învierii Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal: „Hristos a înviat!”

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Ps. 117, 24), aceasta este Ziua Învierii, ziua bucuriei şi a biruinţei, ziua care mângâie pe cei credincioşi, ziua în care toate s-au umplut de lumină, şi „cerul şi pământul şi cele dedesubt”, ziua în care „prăznuim omorârea morţii şi sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice”. Astăzi este ziua revărsării dragostei Stăpânului asupra întregii făpturi, este praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor întru care binecuvântăm pe Hristos, mulţumindu-I pentru toate câte ne-a dat nouă prin Învierea Sa”, scrie IPS Laurenţiu.

Astfel, „în noaptea de Paşti, în fiecare an, ori de câte ori cântăm imnul de biruinţă: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând”, un fior sfânt ne pătrunde sufletele căci simţim, mereu nouă, aceeaşi iubire şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi. Nici un alt fapt din viaţa noastră, nici un alt eveniment, nu poate aduce în inimile noastre atâta bucurie, uşurare, nădejde şi fericire”.

Mângâierea vieţii noastre

Părintele Mitropolit Laurenţiu a arătat că „bucuria Învierii nu este din lumea aceasta, ci ea vine de sus, ea izvorăşte din Persoana cea vie a Mântuitorului Iisus Hristos. Este o taină a vieţii noastre de creştini gustarea din bucuria adusă lumii de Jertfa şi Învierea Mântuitorului, fără ca noi să fi luat parte istoric la evenimentele petrecute acum 2.000 de ani”.

Astfel, „biruind asupra morţii, asupra păcatului şi asupra diavolului, Mântuitorul S-a făcut leacul, medicamentul pentru firea noastră ca ea să nu mai fie supusă morţii, să nu mai fie chinuită de diavol şi să nu mai fie întinată de păcat. Firesc, ne putem întreba: Cum putem primi noi, acum, acest medicament? Cum putem primi noi, acum, cununa biruinţei Sale? Cum ne putem împărtăşi de o astfel de binefacere? Mântuitorul, ca un Dumnezeu preabun şi de oameni iubitor, a rânduit ca leacul, medicamentul puterii Sale dumnezeieşti, să îl primim perpetuu, neîntrerupt în Biserica Sa, prin Sfintele Taine, prin acele lucrări văzute ale Bisericii prin care se sădeşte în noi umanitatea nouă a lui Hristos, prin care primim în noi nu doar viaţa lui Hristos, ci şi puterea şi ajutorul pentru a pune în lucrare acest dar şi a duce astfel un nou mod de viaţă”, a arătat IPS Laurenţiu.

„Ce ar face Hristos în locul nostru?”

Însă „participarea noastră, prin Sfintele Taine, la viaţa lui Hristos este un mare dar şi, ca orice dar, el implică o responsabilitate”, a arătat IPS Laurenţiu. Astfel, „şi faptele vieţii noastre trebuie să fie expresii ale prezenţei Lui în noi”, prin „păzirea sfintelor porunci, prin curăţia conştiinţei, prin viaţa de asceză şi înfrânare”. De asemenea, „să nu nesocotim poruncile lui Dumnezeu, postul, rugăciunea, milostenia, prin care se hrăneşte omul cel nou din noi”, a arătat IPS Laurenţiu care a adăugat că „noi trebuie să ne întrebăm mereu: Oare ce ar face Hristos în locul nostru? Noi trebuie să fim mâinile prin care Hristos lucrează în lume, ajutorând săracii, sprijinind văduvele şi orfanii, apărând copiii de necurăţia şi desfrânarea canalelor de televiziune, luptându-ne pentru curăţia vieţii noastre prin spovedanie sinceră şi împărtăşire cu vrednicie din Trupul şi Sângele Mântuitorului, pentru ca astfel viaţa lui Hristos să se arate tot mai deplin în mădularele noastre pământeşti”.

Sursa: http://www.ziarullumina.ro

23 apr. 2011 de Adrian Dobreanu Categorii: Uncategorized Lasă un comentariu

Intrarea Domnului in Ierusalim

Cu o saptamana inainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat in Ierusalim, pe un asin inconjurat de cei 12 Apostoli. Multimea, recunoscandu-L ca fiind adevaratul Mantuitor, L-a intampinat cu ramuri de finic si cantari de bucurie. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi incepe Saptamana Patimilor, in amintirea carora in biserici se oficiaza in fiecare seara Deniile, slujbe prin care credinciosii il petrec pe Hristos pe drumul Crucii, pana la moarte si Inviere.

Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. simbolizeaza biruinta asupra mortii.

In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.

17 apr. 201117 apr. 2011 de Adrian Dobreanu Categorii: Uncategorized Lasă un comentariu

Pelerinaj de Florii la Sibiu

Mitropolia Ardealului şi Arhiepiscopia Sibiului organizează pentru prima dată pelerinajul de Florii care va avea loc, sâmbătă 16 aprilie 2011, începând cu ora 16:30. Pelerinajul va avea loc la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Grupurile de pelerini vor parcurge un traseu care include mai multe biserici din oraş şi care are ca punct final Catedrala mitropolitană “Sfânta Treime”.

La Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, din str. G. Dima, primul punct al traseului, se vor strânge pelerini din parohiile Iosefin I; Iosefin II; Sf. Împăraţi III; Sf. Împăraţi IV; Hipodrom IV. În fruntea acestora se va afla Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop – vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi preoţii parohi.

Grupul format va pleca în procesiune spre Biserica „Înălţarea Domnului”, din bulevarduldul Mihai Viteazul pe traseul Piaţa Prahova – Str. Anton Pann – Str. Nicolae Iorga.

Aici se vor alătura pelerinii de la parohiile Mihai Viteazul I; Mihai Viteazul II; Mihai Viteazul III.

Procesiunea se va îndrepta spre Biserica „Sf. Antonie cel Mare”, din str. Nicolae Iorga unde vor aştepta credincioşii din parohiile Hipodrom I; Hipodrom II; Hipodrom III; Hipodrom V. De aici, pelerinii se vor îndrepta spre Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din str. Ştefan cel Mare pe traseul Str. Nicolae Iorga – Str. Cernei – Str. Luptei – Str. Paltinul – Str. Călţun – Str. Ştefan cel Mare unde se vor alătura procesiunii credincio[i din parohiile Sf. Arhangheli I; Sf. Arhangheli II; Sf. Arhangheli III; Sf. Ilie I; Sf. Ilie II; Sf. Ilie III; Sf. Ilie IV; CFR Triaj.

Următorul punct al procesiunii este Biserica „Naşterea Domnului”, str. Constituţiei, la care se va ajunge pe traseul: Str. Ştefan cel Mare – Str. Bâlea – Str. H. Oberth – Str. Constituţiei. Aici se vor alătura credincioşii din parohiile Lazaret I; Lazaret II; Lazaret III; Lazaret IV; Lazaret V; Cetate III; Azilul de Bătrâni; Sibiu Guşteriţa.

După cum ne informează mitropolia-ardealului.ro, pelerinii se vor îndrepta apoi spre Catedrala mitropolitană pe traseul: Str. Constituţiei – Str. Gen Magheru – Str. Avram Iancu – Piaţa Mare – Str. Nicolae Bălcescu – Str. I. Lupaş– Str. Mitropoliei.

La Catedrala mitropolitană pelerinii vor fi întâmpinaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de părintele protos. Macarie Ţuţul, eclesiarh al Catedralei mitropolitane, preoţii parohi şi credincioşii din parohiile Sibiu Cetate I; Sibiu Cetate II; Calea Poplăcii I; Valea Aurie I; Valea Aurie II; Buna Vestire I; Buna Vestire II; Iosefin III; Ştrand I; Ştrand II; Calea Poplăcii II; Cibin I; Cibin II; Inferior I; Inferior II; Inferior III; Inferior IV; Inferior V. În Catedrală va avea loc, după binecuvântarea icoanelor şi a pelerinilor, Slujba Litiei.

Chemare la procesiune

IPS Laurenţiu a arătat că procesiunea este “o încununare a lucrării duhovniceşti a Postului, urmând o veche tradiţie creştină din secolele III şi IV, prezentă la Ierusalim şi la Constantinopol, reînnoită şi în ţara noastră la Iaşi, Bucureşti, precum şi în alte oraşe”. Astfel, “cu părintească dragoste, Vă chemăm pe toţi, fii ai noştri duhovniceşti, ca în Sâmbăta lui Lazăr, după amiaza, să începem prăznuirea Duminicii Floriilor printr-un pelerinaj al credinţei, care să descopere profundele înţelesuri ale acestui măreţ Praznic Împărătesc. Pelerinajul de Florii începe după Vecernia din Sâmbăta lui Lazăr şi vesteşte sărbătoarea Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim. El este, înainte de toate, o mărturisire vie a bucuriei biruinţei Mântuitorului Hristos asupra morţii, prin învierea lui Lazăr, dar, în acelaşi timp, şi o prevestire a biruinţei Domnului asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului, prin propria Sa înviere din morţi” a arătat părintele Mitropolit Laurenţiu.

Astfel, ”Pelerinajul de Florii ne scoate din izolare, întrucât dă naştere unui eveniment nou în cetate, un eveniment de bucurie şi sărbătoare, după cum ne învaţă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în recenta sa lucrare: Foame şi sete după Dumnezeu. Înţelesul şi folosul postului. Pelerinajul constituie o comuniune în procesiune, o adunare în mişcare, simbol al Bisericii în misiune, care prin cântare şi rugăciune comună aduce binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră, a familiilor noastre şi asupra oraşului întreg” a mai spus Părintele Mitropolit.

Sursa: http://www.basilica.ro

15 apr. 201115 apr. 2011 de Adrian Dobreanu Categorii: Uncategorized Un comentariu

Sambata lui Lazar

In Biserica Ortodoxa, sambata de astazi de dinaintea Duminicii Floriilor este cunoscuta sub numele de Sambata lui Lazar. In aceasta zi se face pomenirea minunii invierii Dreptului Lazar din Betania, fiul lui Simon. Conform Sfintei Traditii, Lazar a fost numit apoi episcop al orasului Chition si a trecut la cele vesnice la 30 de ani de la invierea sa. Mai multe detalii despre semnificatiile Sambetei lui Lazar ne-a oferit parintele arhimandrit Vartolomeu Androni, staret al Manastirii Cozia si exarh al Episcopiei Ramnicului: ‘Prin invierea lui Lazar se face o anticipare a Invierii Domnului, Cel ce dupa multe umilinte avea sa invieze duminica, in zori, fapt atestat de Sf. Evanghelii, de Sf. Apostoli, de Sf. Apostol Pavel in mod deosebit si de multe alte persoane care L-au vazut aievea dupa Invierea Sa. Inainte de mantuitoarele patimi, Iisus, care stia ce se va intampla cu El, a vrut sa incredinteze lumea mult mai clar despre posibilitatea invierii din morti a oamenilor. Astfel, inviaza din morti pe fiica lui Iair, pe fiul vaduvei din Nain si in cele din urma pe Lazar, prietenul sau. Din pricina acestei minuni, mai marii fariseilor si carturarilor cautau sa prinda din invidie pe Iisus si sa-L omoare. Se crede ca tocmai acesta este motivul pentru care dumnezeiestii Parinti au asezat aceasta praznuire in aceasta zi, pentru ca au gasit mai cu seama aceasta minune drept incepatura si pricina a urii iudeilor impotriva lui Hristos. Dupa cum stim, aceasta ura se va dezvolta in saptamana ce urmeaza dupa Duminica Floriilor si va culmina cu rastignirea Domnului pe Cruce, cu moartea Sa si cu punerea in mormant’.

Sambata lui Lazar este si ultima sambata din Postul Mare in care se mai face pomenirea mortilor. ‘Referitor la pomenirea mortilor din Sambata lui Lazar mentionam ca este ultima dinaintea Pastelui, iar pentru acest lucru Biserica s-a hotarat ca pomenirea mortilor sa fie lasata pana dupa Duminica Tomei mai departe, sa fie continuata aceasta pomenire din doua motive: in Sambata Mare nu se mai savarseste pomenirea mortilor, deoarece este deja o plangere, pentru ca Hristos sta in mormant, toata lumea tinand post cu lacrimi si isi plange pacatul savarsit de contemporanii Mantuitorului, contemporani prin care si noi am pacatuit, incat si noi suntem obligati sa plangem, sa ne caim, sa ne pocaim si sa tinem post; in sambata din Saptamana Luminata, Biserica a hotarat si a gandit ca este o bucurie deplina faptul ca Hristos a inviat din morti si toata faptura sa se bucure si pentru acest timp, pentru aceasta perioada, pentru aceasta Saptamana Luminata, inima sa se bucure, sufletul sa tresalte si sa gandeasca la acest fapt uimitor, iar pomenirea mortilor sa fie lasata deoparte, deoarece toti cei care traiesc sa se bucure si sa laude Invierea Domnului’, a adaugat parintele arhimandrit Vartolomeu Androni.

Sursa: http://www.basilica.ro

15 apr. 201115 apr. 2011 de Adrian Dobreanu Categorii: Uncategorized Lasă un comentariu

Denia Acatistului Maicii Domnului la Catedrala mitropolitana din Sibiu

Grupul psaltic “Sfantul Andrei” al Catedralei Mitropolitane din Sibiu a participat la slujba deniei Acatistului Maicii Domnului in Catedrala mitropolitana din Sibiu. Slujba a fost savarsita de IPS Dr. Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, fiind inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, care slujesc in Catedrala mitropolitana.

15 apr. 2011 de Adrian Dobreanu Categorii: Uncategorized Lasă un comentariu

Denia Canonlui celui mare la Catedrala episcopala din Sibiu

Grupul psaltic „Sfantul Andrei” al Catedralei Mitropolitane din Sibiu, a participat la slujba Deniei Canonului celui Mare al Sfantului Andrei Criteanul, in Catedrala episcopala cu hramul „Sfintii Imparati Constantin si Elena”. Slujba a fost savarsita de PS Andrei Fagarasanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi.

8 apr. 2011 de Adrian Dobreanu Categorii: Uncategorized Lasă un comentariu

Sfanta Liturghie la Biserica „Nasterea Domnului” din Sibiu

La invitatia PC Parinte Protopop Cosa Ioan, paroh al Bisericii cu hramul „Nasterea Domnului” din Sibiu ( lacasul de cult este unicul cu acest hram din Arhiepiscopia Sibiului ), Grupul psaltic „Sfantul Andrei” al Catedralei Mitropolitane din Sibiu, a dat raspunsurile la strana la Sfanta Liturghie, in duminica a patra din Postul Mare, a Sfantului Ioan Scararul.

Cuvantul de invatatura a fost rostit de studentul teolog Alexandru Simota, membru al grupului nostru.

Lăcaşul de cult este unul nou în Sibiu, fiind sfinţit în anul 2006.

La demisolul bisericii se desfăşoară mai multe proiecte sociale, printre care, programul „Dăruind, vei dobândi” ce se adresează persoanelor cu venituri reduse şi care constă în oferirea mesei de prânz pentru un număr de 50 de beneficiari, printre care se află şi elevi de la Şcoala incluzivă.

4 apr. 2011 de Adrian Dobreanu Categorii: Uncategorized Lasă un comentariu

1 aprilie: Cuvioasa Maria Egipteanca

 

Ceea ce mai nainte de tot felul de intinari erai plina,
aratatu-te-ai lui Hristos aleasa, prin pocainta vietii ingeresti urmand,
si cu a Crucii arma pre demoni calcand.
Pentru aceasta, Imparatiei Ceriurilor mireasa te-ai aratat,
Marie prealaudata.

( CONDAC, GLAS III )

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viata desfranata. La varsta de 29 de ani, paraseste Alexandria si ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas. Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata. Reuseste sa se inchine Sfintei Cruci si ia decizia sa-si traiasca viata in pustia Iordanului. Cuvioasa Maria Egipteanca a stat aici 47 de ani, in post si rugaciune. Cu un an inainte de moartea sa, taina vietii ei a fost descoperita parintelui Zosima, care a impartasit-o, iar dupa un timp s-a intors ca sa o ingroape, fiind ajutat la saparea mormantului de catre un leu.

1 apr. 20111 apr. 2011 de Adrian Dobreanu Categorii: Uncategorized Lasă un comentariu