Catedrala Mitropolitana

Primele ştiri documentare despre existenţa unor ierarhi în Transilvania datează din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Astfel, în 1376 este consemnat într-o inscripţie de la mânăstirea Râmeţ arhiepiscopul Ghelasie, iar în 1391 sunt consemnaţi anumiţi arhierei locali „în părţile de nord ale Transilvaniei”. În secolul al XV-lea sunt consemnaţi mai mulţi ierarhi, pe care cercetările mai noi îi consideră drept „mitropoliţi” ai întregii Transilvanii: Ioan, în 1456 la Hunedoara, Ioanichie, în 1479, probabil în satul Nandru, lângă Hunedoara, iar după 1488, la Feleac, lângă Cluj, unde au păstorit patru mitropoliţi, până în jurul anului 1550. După ce voievodatul Transilvaniei a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană (1541), autorităţile de stat de atunci au obligat pe mitropoliţii Transilvaniei să-şi stabilească sediul la Geoagiu, jud.Alba, iar după 1572, la Alba Iulia, unde şi-au avut reşedinţa şi principii Transilvaniei. În acest oraş au păstorit, între alţii, mitropoliţii Ioan de la Prislop (1585-1605), cel care l-a primit pe Mihai Viteazu, ctitorul unei noi catedrale şi noi reşedinţe mitropolitane, Teoctist (1605-1622), Dosoftei (1622-1627), Ghenadie (1627-1640), Ilie Iorest (1640-1643), Simion Ştefan (1643-1656) şi Sava Brancovici (1656-1680). Între ei s-au remarcat mai ales Simion Ştefan, care a tipărit Noul Testament de la Alba Iulia (1648), precum şi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, apărători ai Ortodoxiei în faţa prozelitismului calvin maghiar, care au fost trecuţi în rândul sfinţilor, în 1955.

După ce Transilvania a intrat în componenţa Imperiului habsburgic în 1688, noile autorităţi au desfiinţat Mitropolia ortodoxă a Transilvaniei cu sediul la Alba Iulia, ca urmare a aderării fostului mitropolit Atanasie Anghel la unirea cu Biserica Romei. Pentru noua Biserică unită s-a creat o episcopie, iniţial cu sediul la Alba Iulia, mutat apoi la Făgăraş şi apoi la Blaj, unde a rămas până astăzi. Clerul şi credincioşii ortodocşi au rămas fără un ierarh până în anul 1761, când autorităţile habsburgice, în urma numeroaselor proteste şi chiar răscoale, au acceptat reactivarea vechiului scaun ierarhic de la Alba Iulia, dar numai la rangul de episcopie, cu sediul la Sibiu. Între ierarhii de aici notăm pe Vasile Moga (1811-1845) şi pe Andrei Şaguna (1846-1873). Cel din urmă, după demersuri care au durat 15 ani, a reuşit să reînfiinţeze vechea Mitropolie a Transilvaniei, în decembrie 1864, tot cu sediul la Sibiu.

Arhiepiscopul şi mitropolitul Andrei Şaguna este cel care a organizat noua mitropolie prin Statutul Organic din 1868, prin revenirea la vechiul principiu canonic ortodox, de implicare a laicilor în viaţa şi misiunea Bisericii. El a creat o adevărată şcoală teologică sibiană prin reorganizarea vechiului Institut Teologic-Pedagogic de aici (existent din 1786), cu două secţii, cu profesori bine pregătiţi formaţi în medii universitare europene; a întemeiat şi o tipografie în 1850, în care au apărut peste 200 de lucrări, inclusiv ziarul „Telegraful Român”, cu apariţie neîntreruptă din 1853, până astăzi. Mitropolitul Andrei Şaguna este adevăratul reorganizator al învăţământului românesc din Transilvania, ocrotit de Biserică prin cele aproximativ 800 de şcoli primare, existente numai în Arhiepiscopia Sibiului, prin Gimnaziul cu opt clase care-i poartă numele din Braşov, şi Gimnaziul „Avram Iancu” din Brad, jud Hunedoara. De asemenea s-a implicat şi în viaţa naţional-politică a românilor, fiind considerat „diplomatul revoluţiei din 1848-1849”, iar mai târziu, ca membru în Dieta Transilvaniei, în Senatul imperial din Viena şi în Casa magnaţilor din Budapesta, apără peste tot drepturile românilor. Strădaniile sale au fost continuate şi de urmaşii săi, mitropoliţii Miron Romanul (1874-1898), Ioan Meţianu (1899-1916) şi Vasile Mangra (1916-1918), care au lucrat mai mult pentru apărarea şcolilor confesionale româneşti din Transilvania, ameninţate cu înstrăinarea.

După realizarea statului naţional unitar român, cel mai prestigios mitropolit al Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului a fost Nicolae Bălan (1920-1955). El a reorganizat vechiul Institut Teologic-Pedagogic din Sibiu ca Academie Teologică, cu patru ani de studii şi dreptul de a conferi licenţa (devenită Institut Teologic de grad universitar, în 1948), a înfiinţat o Şcoală normală de băieţi şi de fete în Sibiu, a îndrumat activitatea vechilor licee din Braşov şi Brad. Datorită eforturilor sale, Sibiul a devenit unul din cele mai prestigioase centre teologice din ţară, prin numeroşii bursieri pe care i-a trimis la studii peste hotare (Nicolae Colan, Nicolae Popoviciu, Dumitru Stăniloae, Liviu Stan, Nicolae Mladin, Nicolae Balcă ş.a.). În 1940 a protestat cu vehemenţă împotriva Diktatului de la Viena, iar în anii celui de-al doilea război mondial a intervenit să fie sistată deportarea evreilor în Transnistria.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea au păstorit mitropoliţii Iustin Moisescu (1956-1957), Nicolae Colan (1957-1967), Nicolae Mladin (1967-1981) şi Antonie Plămădeală (1982-2005), care s-au străduit să continue activitatea misionară, pastorală şi culturală a vrednicilor lor precursori. Din noiembrie 2005, scaunul de Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului a fost încredinţat IPS Dr. Laurenţiu Streza, fost episcop al Caransebeşului şi care, de trei decenii, este şi profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu.